Siguranță

Atunci când te urci pe motocicletă, îți iei un risc calculat. Prioritatea noastră numărul unu la tururile enduro este să fii în siguranță și să nu ai parte de accidentări. Ne asigurăm de acest lucru mergând cu viteze adecvate și pe traseele corespunzătoare nivelului fiecărui participant, purtând în același timp echipamentul de protecție, și ținând distanța potrivită între noi.

Pe scurt

  1. mergi responsabil pe motocicletă
  2. totul ar trebui să fie în regulă

În detaliu

Dacă singura ta prioritate în viață este siguranța, atunci ar trebui să rămâi acasă. Ad litteram. Să nu îți părăsești casa.

Mersul pe motocicletele enduro poate părea periculos pentru unii. Nu este. * în comparație cu alte activități

Mersul pe o motocicletă normală pe DRUMURILE PUBLICE este periculos. Noi știm deja acest lucru, iar statisticile ne arată la fel. Unii dintre noi aleg să meargă doar off-road, tocmai din acest motiv. Copacii nu te atacă și nu vin spre tine. Mașinile în schimb…

Mersul off-road pe motocicletele enduro este diferit. Este ceva obișnuit să cazi de pe motocicletă pe un teren denivelat, chiar și la viteze foarte reduse. Purtăm echipament de protecție solid, care absoarbe multe dintre lovituri. Însă accidentările grave sunt foarte rare, cel puțin în rândul motocicliștilor responsabili care practică enduro la nivel de hobby. (Cursele sunt un alt subiect de discuție.)

Megând la limită sau depășind-o, te supui unui risc mai mare.

Ascultă de profesioniști. Graham Jarvis, regele Hard Enduro, ne învață să mergem încet, înainte să folosim viteze mari.

Ai grijă de cei din jurul tău și păstrează distanța. Nu ești într-o cursă, decât dacă alegi să participi la una. Persoana din fața ta poate aluneca și cădea în orice moment. Trebuie să știi să frânezi sau să ocolești persoana, ca să nu intri în motocicleta sa și să te lovești, sau și mai rău, să lovești tu persoana din față.

Începem multe dintre tururile noastre nu cu unul, ci cu doi ghizi profesioniști, în funcție de mărimea grupului. O persoană conduce grupul, cealaltă stă la urmă și are grijă să fie totul în ordine. Câteodată grupul se împarte pentru ca cei cu experiență să aleagă o rută mai grea, iar mai târziu să adere din nou la formația inițială. Fiecare motociclist este rugat să meargă la viteza cu care se simte în siguranță și cu care este confortabil. Leaderul grupului se va opri din când în când pentru a da șansa tuturor rămași în urmă să țină pasul cu restul grupului. El își va ajusta viteza în funcție de nevoile fiecăruia.

Noi îți asigurăm echipament de protecție de calitate superioară. Cască, ochelari de protecție, cizme, armură, mănuși, protectoare de genuchi și de coate. Când porți tot acest echipament, te simți ca un gladiator. Spre deosebire, majoritatea celor care practică mountain biking, nu poartă niciun fel de echipament, iar atunci când cazi de pe un mountain bike e exact la fel ca atunci când cazi de pe o motocicletă enduro. Am fost acolo, am trecut prin asta.

Trebuie neapărat să îți închizi cureaua de la casca de protecție. Dacă nu este bine fixată, casca îți poate cădea foarte ușor de pe cap, expunându-te la eventualele pericole de accidentare.

Câteodată motocicliștii își iau jos ochelarii de protecție pe terenuri mai dificile, pentru o circulare mai bună a aerului. Acest lucru este posibil, însă trebuie să fii conștient de pericole și să îi pui la loc cât de curând posibil. Crengile copacilor îți pot răni ochii. Noroiul și pietrele pot sări de pe roțile celui din fața ta, mai ales dacă acea persoană încearcă să urce într-o pantă abruptă. Acest lucru chiar se întâmplă des. Păstrează distanța și încearcă să eviți să stai chiar în spatele acelei persoane.

Spre deosebire de alte țări europene, consumul de alcool în România este strict interzis șoferilor care conduc pe drumuri publice, există toleranță de 0.0 la alcool în sânge.

Daca nu te simți bine, nu conduce. Daca te simți obosit, anunță ghidul și întoarce-te înapoi la hotel, în siguranță (cu un ghid sau cu grupul, nu lăsăm singur pe nimeni). Asigură-te că ai suficientă apă la tine, reumple-ți recipientul cu apă sau camelbak-ul la un izvor sau la un pârâu.

Este alegerea ta dacă dorești să îți faci o asigurare medicală sau nu. Dacă da, asigură-te că acoperă costurile pentru accidente cauzate de sporturi extreme, cum ar fi mersul pe motociclete enduro sau curse de motociclete.

Cele mai apropiate spitale sunt cele aflate în Cluj-Napoca.

Ghidul nostrul, Horia, este paramedic. El schiază des, iar la schi accidentele sunt la ordinea zilei. Avantajul de a schia în resorturi speciale este faptul că salvamontiștii sunt pregătiți pentru a-ți sări în ajutor și te pot transporta la un spital în cel mai scurt timp posibil. În părțile mai sălbatice ale României nu poți beneficia de aceste avantaje.

Ai grijă de tine. Totul ar trebui să fie în ordine.